REGULAMENT INTERN AN ŞCOLAR 2018-2019


   Asociaţia Grădiniţa „Roza Venerini”
   Str. Digul Bârnat, 6 w 600349 w Bacău
   Tel. şi fax: 0234-582560

Discutat in CP la data de 03.09.2018                             Aprobat in CA la data de 03.09.18


REGULAMENT INTERN
AN ŞCOLAR 2018-2019


CAP. 1. DISPOZIŢII GENERALE

ART. 1. Regulamentul intern este un instrument cu caracter legislativ, ce impune fiecărui angajat (personal didactic, auxiliar şi nedidactic) sau beneficiarilor direcţi (copii şi părinţi) o atitudine responsabilă favorabilă desfăşurării şi evoluţiei procesului instructiv-educativ.
ART. 2. Acest document, impus de Codul Muncii (Art. 262) conturează şi nuanţează foarte multe aspecte specifice ale fiecărei unităţi şcolare nereglementate prin lege, ele vizează dimensiuni care ţin de personalitatea colectivelor didactice, relaţiile intraşcolare sau ţintele specifice fiecărei unităţi spre care trebuie organizată şi condusă întreaga activitate managerială proiectată la toate nivelurile.
ART. 3. Regulamentul de ordine interioară trebuie să fie instrumentul de clasificare organizaţională pentru toţi actorii grădiniţei în beneficiul tuturor, dar urmărindu-se cu stricteţe şi în permanenţă, ridicarea calitativă a performanţelor fiecărui vector de educaţie (formator şi beneficiar al educaţiei) în scopul îmbunătăţirii procesului instructiv-educativ şi creării în instituţie a unui climat propice, emulativ, necesar muncii didactice.
ART. 4. Regulamentul este aprobat anual  prin hotărârea Consiliului profesoral la care participă şi personalul nedidactic. După aprobare regulamentul trebuie respectat de tot personalul unităţii de învăţământ, de copii şi de părinţi/tutore.
ART. 5. În incinta unităţii de învăţământ este interzisă, potrivit legii, desfăşurarea a oricărei forme de activitate care încalcă normele generale de moralitate şi care pun în pericol sănătatea fizică sau psihică a copiilor, precum şi a personalului didactic şi nedidactic. În unitatea  de învăţământ nu se face politică.
ART. 6. Prezentul regulament conţine prevederi privind organizarea şi funcţionarea grădiniţei în conformitate cu Constituţia României, Legea învăţământului, Statutul personalului didactic şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preşcolar elaborat de M.Ed.C.T.. Regulamentul se aplică tuturor salariaţilor din unitate, indiferent de durata contractului de muncă, copiilor precum şi celor care lucrează în cadrul unităţii ca detaşaţi, suplinitori.
ART. 7. Anul şcolar începe la 1 septembrie şi se încheie la data de 31 august din anul calendaristic următor.

Anexa nr. 1 – Structura anului şcolar.
Structura anului scolar 2018- 2019. Ordinul nr. 3220/2018 privind
structura anului scolar 2018—2019
In temeiul Legii educatiei nationale nr. 1/2011 si al Hotararii Guvernului nr.
26/2017 privind organizarea si functionarea Ministerului Educatiei Naționale.
Anul şcolar 2018-2019 este structurat pe două semestre, după cum urmează: 
 - semestului I: 10 septembrie 2018 - 1 februarie 2019;  
- semestrul al II-lea: 11 februarie 2019 - 14 iunie 2019. 
Vacanţele copiilor în anul şcolar 2018-2019 sunt aceleaşi ca în fiecare an, respectiv vacanţa de iarnă, cea intersemestrială, vacanţa de primăvară şi vacanţa de vară.
 În plus, grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de o vacanţă suplimentară în săptămâna 27 octombrie - 4 noiembrie 2018. 
 Vacanţele preșcolarilor în anul şcolar 2018-2019 sunt structurate astfel:
 - vacanţa de iarnă: 22 decembrie 2018 - 13 ianuarie 2019; 
 - vacanţa intersemestrială: 2 - 10 februarie 2019; 
 - vacanţa de primăvară: 20 aprilie - 5 mai 2019; 
 - vacanţa de vară: 15 iunie - 15 septembrie 2019.

 (1) Saptamana Școala altfel, 08-12 Aprilie,  din semestrul al II-lea este saptamana dedicata activitatilor extracurriculare si extrascolare, avand un orar specific.
(2) Tipurile de activitati care se organizeaza in saptamana mentionata la alin. (1), modalitatile de organizare si responsabilitatile se stabilesc in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.

CAP. 2. ORGANIZAREA GRĂDINIŢEI

ART. 1. Grădiniţa „Roza Venerini” Bacău funcţionează in conformitate cu toate prevederile legale in vigoare
ART. 2. Caracteristica tipologică a grădiniţei:
* Tipul unităţii: grădiniţă cu program normal şi prelungit
* Nivelurile de învăţământ
- nivelul I (3 – 5  ani)
- nivelul II (5 – 6 ani)
* În învăţământul preprimar ora de curs este între 15 şi 40 minute, în funcţie de nivel.
*Turele de muncă:
- program normal şi prelungit – 1 tură pentru copii, 2 personal didactic şi nedidactic:
- Copii: 5-10 ore/zi (7:30 – 17:00)
- Educatoare: 8:00 – 13:00
- Personal nedidactic:  8 ore/zi(8:00 – 16:00/ 10:00 – 18:00)                             
ART. 4. Organigrama grădiniţei şi statul de funcţii respectă necesităţile şi prevederile legale în vigoare.
ART. 5. Comisiile şi atribuţiile acestora în vederea monitorizării şi coordonării în mod specific a tuturor activităţilor specifice grădiniţei sunt următoarele:
- Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii
- Comisia pentru curriculum
- Comisia de protecţia muncii
- Comisia de inventariere
ART. 6. Competenţele specifice grădiniţei, a tuturor responsabilităţilor celor care activează în grădiniţă, fără a reitera conţinuturile reglementărilor impuse de legislaţia în vigoare vor fi prezente in fişa postului.
ART. 7. Circuitul de comunicare şi informare între compartimentele instituţiei şi membrii săi se face in conformitate cu direcţiile stabilite in cadrul comisiei metodice.

CAP. 3. CONDUCEREA UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT

ART. 1. DISPOZITII GENERALE
 (1) Conducerea grădiniţei este asigurată în conformitate cu prevederile Legii învăţământului nr.84/1995, cu modificările si completările ulterioare, şi ale Legii nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
 (2) La nivelul grădiniţei, se înfiinţează comisia  pentru evaluarea şi asigurarea calităţii prin educaţie, conform prevederilor legale în vigoare.
ART. 2. DIRECTORUL: Istrate-Ștefănescu Adriana
(1) Directorul exercită conducerea executivă a unităţii de învăţământ, în conformitate cu atribuţiile oferite de lege, cu hotărârile Consiliului de administraţie al grădiniţei, precum şi cu alte reglementari legale.
(2) Directorul colaborează cu inspectoratului şcolar, în baza reperelor stabilite şi comunicate în teritoriu de către Ministerul  Educaţiei şi Cercetării.
(3) Directorul reprezintă unitatea de învăţământ în relaţiile cu terţe persoane fizice şi juridice, în limitele competentelor prevăzute de lege.
(4) Directorul trebuie să manifeste loialitate faţă de unitatea de învăţământ, credibilitate şi responsabilitate în deciziile sale, încredere în capacităţile angajaţilor, să încurajeze şi să susţină colegii, în vederea motivării pentru formarea continuă şi pentru crearea în unitate a unui climat optim desfăşurării procesului de învăţământ.
(5) Directorul unităţii de învăţământ răspunde de modul  în care funcţionează compartimentul financiar-contabil prin care se realizează evidenta contabilă sintetică şi analitică şi coordonează direct acest compartiment. Personalul compartimentului financiar-contabil este subordonat directorului  şi îşi desfăşoară activitatea conform atribuţiilor stabilite prin fişa postului.
 (6) Directorul are drept de  îndrumare si control asupra întregului personal salariat al unităţii de învăţământ.
 (7) Vizitarea unităţii de învăţământ şi asistenţa la orele de curs sau la activităţile instructiv-educative/extraşcolare efectuate de către persoanele din afara unităţii de învăţământ, se fac numai cu aprobarea  directorului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Fac excepţie de la această prevedere reprezentanţii instituţiilor cu drept de control asupra unităţilor de învăţământ.     

ART. 3. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE DIRECTORULUI
Drepturile şi obligaţiile  directorului unităţii şcolare sunt cele prevăzute de lege, de prezentul regulament, precum şi de regulamentul intern.
Norma didactica de predare a directorului se stabileşte prin fişa postului, în baza normelor metodologice aprobate de către Ministerul  Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Perioada de concediu anual de odihnă al directorului se aproba de către reprezentanţii Congregaţiei “Maestre Pie Venerini”.
Directorul este preşedintele Consiliului de administraţie  şi a Consiliului profesoral, în faţa cărora prezintă rapoarte  semestriale şi anuale.  

ART. 4. ATRIBUŢIILE DIRECTORULUI
In realizarea funcţiei de conducere, directorul are următoarele atribuţii:
a) coordonează implementarea  proiectului de dezvoltare a grădiniţei, prin care se stabileşte politica educaţională a acesteia;
b) este direct responsabil de calitatea educaţiei furnizate de unitatea de învăţământ;
c) lansează proiecte de parteneriat cu unităţi de învăţământ similare din Uniunea Europeana sau din ţară;
d) emite decizii şi note de serviciu care vizează realizarea politicii educaţionale şi de dezvoltarea instituţională;
e) propune inspectorului şcolar general proiectul planului de şcolarizare, avizat de consiliul profesoral şi aprobat de consiliul de administraţie;
f) numeşte educatoarele la grupe, în urma consultării responsabilei de comisie metodică, cu respectarea principiului continuităţii şi al competenţei.
g) stabileşte componenţa echipelor de lucru;
h) în baza propunerilor primite, numeşte comisia pentru curriculum, comisia pentru evaluarea  şi asigurarea calităţii, şefii compartimentelor funcţionale, ai comisiilor şi colectivelor pe domenii şi solicită avizul consiliului profesoral  cu privire la programele de activitate ale acestora;
i) stabileşte atribuţiile responsabilei comisiei metodice şi responsabilităţile membrilor consiliului de administraţie;
j) vizează fişele postului pentru personalul din subordine, conform legii şi contractului de muncă;
k) elaborează proiectul planului de încadrare urmărind respectarea principiului continuităţii;
l) asigură, prin şefa comisiei metodice  aplicarea planului de învăţământ, a programelor şi a metodologiei privind evaluarea iniţială, continuă şi finală;
m) elaborează instrumente interne de lucru, utilizate în activitatea de îndrumare, control şi evaluare a tuturor activităţilor care se desfăşoară în unitatea de învăţământ.
Instrumentele respective se aprobă în Consiliul de administraţie al grădiniţei.
n) controlează cu sprijinul comisiei metodice, calitatea procesului instructiv-educativ. In cursul unui an şcolar, directorul efectuează săptămânal 1-2 asistenţe la orele de curs, astfel încât fiecare cadru didactic să fie asistat cel puţin de 2-3 ori pe semestru. La asistentele efectuate sau la unele activităţi ale comisiei metodice, directorul este de regula însoţit de şeful de comisie.
o) monitorizează activitatea de formare continuă a personalului didactic, didactic-auxiliar şi nedidactic;
p) îndeplineşte atribuţiile stabilite prin alte metodologii stabilite de M.Ed.C.
Directorul, în calitate de angajator, are următoarele atribuţii:
a) încheie contracte individuale de muncă cu personalul angajat şi aprobă concediile de odihnă ale personalului didactic, didactic auxiliar şi  nedidactic, pe baza solicitărilor scrise ale acestora, conform codului muncii şi contractului colectiv de muncă;
b) aprobă concediul fără plată şi zilele libere plătite, conform prevederilor legale şi contractului colectiv de muncă aplicabil pentru întreg personalul, în condiţiile asigurării suplinirii activităţii acestora;
c) semnează zilnic condica de prezenţă;
d) atribuie, prin decizie internă, personalului didactic  în regim de cumul sau plata cu ora, orele de curs neocupate;
e) numeşte şi eliberează din funcţie personalul didactic şi didactic-auxiliar conform legislaţiei în vigoare;
f) aprobă trecerea personalului salariat al unităţii de învăţământ de la o treaptă salarială la alta, în condiţiile prevăzute de lege;
Directorul unităţii de învăţământ, în calitate de evaluator, are următoarele atribuţii:
a) informează inspectoratul şcolar cu privire la rezultatele pozitive obţinute de personalul didactic;
b) apreciază personalul didactic de predare, la inspecţiile pentru obţinerea gradelor didactice;
Directorul unităţii de învăţământ, în calitate de coordonator de credite, răspunde de:
a) elaborarea proiectului de buget propriu;
b) urmărirea modului de încasare a veniturilor;
c) necesitatea, oportunitatea şi legalitatea angajării şi utilizării creditelor bugetare, în limita şi cu destinaţia aprobată de bugetul propriu;
d) integrarea, inventarierea şi buna funcţionare a bunurilor  aflate în administraţie;
e) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a bilanţurilor contabile şi a conturilor de execuţie bugetară.
Directorul unităţii de învăţământ îndeplineşte următoarele atribuţii:
a)  răspunde de sigiliul unităţii de învăţământ;
b) răspunde de întocmirea, eliberarea, reconstituirea, anularea, completarea, modificarea, rectificarea şi gestionarea documentelor de evidenta şcolară;
c) răspunde de realizarea, utilizarea, păstrarea, completarea şi modernizarea bazei didactico-materiale a grădiniţei;
d) se preocupă de atragerea de resurse financiare, cu respectarea prevederilor legale;
e) răspunde de corectitudinea încadrării personalului didactic şi de întocmirea, la termen a statelor lunare de plată a drepturilor salariale;
f) supune atenţiei consiliului reprezentativ al părinţilor o lista de priorităţi care vizează conservarea patrimoniului, completarea şi modernizarea  bazei materiale şi sportive, reparaţii, îmbogăţirea fondului de carte al bibliotecii, stimularea copiilor capabili de performante şcolare, precum şi a celor cu situaţie materială;
g) răspunde de respectarea condiţiilor şi exigenţelor privind normele de igienă şcolară, de protecţia muncii, de protecţie civilă şi de pază contra incendiilor, în unitatea de învăţământ;
h) aplică sancţiuni pentru abaterile disciplinare săvârşite de personalul unităţii de învăţământ, în limita prevederilor legale în vigoare;
Anual, directorul elaborează un raport general privind starea şi calitatea învăţământului din grădiniţa pe care o conduce. Raportul general privind starea şi calitatea învăţământului din grădiniţa este prezentat în consiliul profesoral şi în Consiliul reprezentativ al părinţilor. Un rezumat al acestuia, conţinând principalele constatări va fi făcut public, inclusiv prin fişa clasică sau electronică.

ART. 5. CONSILIUL PROFESORAL
(1) Consiliul profesoral este alcătuit din totalitatea personalului didactic, cu norma de predare în unitatea de învăţământ  şi are rol de decizie în domeniul instructiv-educativ.
(2) Consiliul profesoral se întruneşte conform graficelor stabilite. De asemenea, mai poate fi convocat în următoarele situaţii: când directorul consideră necesar, a jumătate plus unul din membrii Consiliului reprezentativ/Asociaţiei părinţilor sau la solicitarea 2/3 din membrii Consiliului de administraţie.
(3) Consiliul profesoral poate fi convocat în şedinţă extraordinară şi la cererea a minimum o treime din numărul  membrilor săi.
(4) Participarea la şedinţele Consiliului profesoral este obligatorie pentru cadrele didactice, absenţa de la aceste şedinţe se consideră abatere disciplinară.
(5) Directorul unităţii de învăţământ numeşte, prin decizie, secretarul Consiliului profesoral, care are atribuţia de a redacta vizibil şi inteligibil procesele verbale ale şedinţelor Consiliului profesoral.
(6) La sfârşitul fiecărei şedinţe a Consiliului profesoral , toţi membrii şi invitaţii, în funcţie de situaţie , au obligaţia să semneze procesul verbal încheiat cu această ocazie. Directorul unităţii  răspunde de acest lucru. Lipsa cvorumului de semnături anulează valabilitatea,  punerea în aplicare a hotărârilor şedinţei respective.
(7) Procesele verbale se scriu în “Registrul de procese verbale ale Consiliului profesoral”, care se înregistrează în unitatea de învăţământ pentru a deveni document oficial, se leagă şi se numerotează. Pe ultima foaie, directorul unităţii de învăţământ stampilează şi  semnează, pentru autentificarea numărului paginilor şi a registrului.
(8) Registrul de procese verbale ale Consiliului profesoral este însoţit, în mod obligatoriu, de dosarul care conţine anexele proceselor-verbale (rapoarte,programe. informări, tabele, liste, solicitări, memorii, sesizări, etc.). Cele două documente oficiale, registrul şi dosarul, se păstrează într-un fişier securizat, ale cărui chei se găsesc la directorul unităţii de învăţământ.
Consiliul profesoral are următoarele atribuţii:
(a) analizează şi dezbate raportul de evaluare internă privind calitatea educaţiei şi raportul general privind starea şi calitatea învăţământului din grădiniţă.
(b) Dezbate, avizează şi propune Consiliului de administraţie, spre aprobare, planul de dezvoltare al grădiniţei.
(c) dezbate şi aprobă rapoartele de activitate, programele semestriale, planul managerial, programele de dezvoltare pentru activităţile erxtracurriculare precum şi eventualele completări sau modificări ale acestora;
(d) alege cadrele didactice care fac parte din consiliul de administraţie şi actualizează, dacă este cazul, componenţa acestuia.
(e) numeşte comisiile de cercetare a faptelor care constituie abateri disciplinare, săvârşite de personalul salariat al unităţii de învăţământ conform legislaţiei în vigoare;
(f) stabileşte sancţiuni disciplinare , pe baza raportului comisiei de cercetare conform prevederilor legale în vigoare, ale prezentului regulament şi ale regulamentului intern;
(g) decide asupra tipului de sancţiune disciplinară, aplicată elevilor care săvârşesc abateri;
(h) decide asupra acordării  reducerii taxelor pentru copii şi pentru personalul salariat al unităţii de învăţământ, conform reglementărilor în vigoare;
(i) validează ofertele de discipline opţionale pentru anul şcolar în curs;
(j) avizează proiectul planului de şcolarizare;
(k) formulează aprecieri sintetice privind activitatea personalului care solicită acordarea salariului de merit sau a altor distincţii şi premii, potrivit legii, pe baza raportului de autoevaluare a activităţii desfăşurate de aceasta;
(l) dezbate şi avizează regulamentul intern al unităţii de învăţământ, în şedinţa la care participă cel puţin 2/3 din personalul salariat al grădiniţei;
(m) dezbate la solicitarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, a inspectoratului şcolar sau din proprie iniţiativă, proiecte de legi sau de acte normative, care reglementează activitatea instructiv-educativă  şi transmite inspectoratului şcolar propuneri de modificări sau de completare;
(n) dezbate probleme legate de conţinutul sau de organizarea activităţii instructiv-educative din grădiniţă.
 Şedinţele consiliului profesoral al unităţii de învăţământ se constituie legal în prezenţa a 2/3 din numărul total al membrilor.
Hotărârile se iau prin vot deschis sau secret, în funcţie de opţiunea membrilor, cu cel puţin jumătate plus unu din numărul total al acestora şi sunt obligatorii pentru întregul personal salariat al unităţii de învăţământ.

ART. 6. CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE
NR. CRT.
NUMELE SI PRENUMELE
REPREZENTANT
OBS.
1.
Istrate-Ștefănescu Adriana
 Președinte
Director
2.
Năstasă Anca-Mihaela
Secretar
Educatoare
3.
Ciuraru Angelica
Membru
Administrator
4.
Coșa Eduard-Mihai
Reprezentantul părinţilor

5
Cristea Ana-Maria
Reprezentant Comunităţii locale
Preot

Consiliul de administraţie funcţionează conform prevederilor Legii învăţământului nr.84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr 128/1997, privind statutul personalului didactic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prezentului regulament.
Consiliul de administraţie are rol de decizie în domeniul organizatoric şi administrativ.
Atribuţiile  Consiliului de administraţie sunt:
a) asigură respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare, ale actelor normative emise de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi ale deciziilor inspectorului şcolar general;
b) administrează terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea şi prin preluare de la vechiul Consiliu de administraţie, celelalte componente ale bazei materiale-mijloace fixe, obiecte de inventar, materiale care sunt de drept proprietatea grădiniţei;
c) aprobă planul de dezvoltare, elaborat de un grup de lucru desemnat de director, după dezbaterea şi avizarea sa în consiliul profesoral;
d) aprobă regulamentul intern al grădiniţei, după ce a fost dezbătut în Consiliul profesoral ;
e) elaborează  fişele şi criteriile de evaluare specifice grădiniţei în vederea acordării calificativelor anuale, primelor lunare şi salariilor de merit;
f) acordă calificative anuale pentru întreg personalul salariat, pe baza propunerilor rezultate din raportul general privind starea şi calitatea învăţământului  din grădiniţă, a analizei activităţii desfăşurate în cadrul Comisiei Metodice, a celorlalte compartimente funcţionale;
g) stabileşte acordarea premiilor lunare pentru personalul unităţii de învăţământ;
h) stabileşte perioadele de concediu de odihnă, pe baza cererilor individuale scrise ale tuturor salariaţilor  unităţii de învăţământ, a propunerilor directorului;
i) stabileşte componenţa şi atribuţiile  comisiilor de lucru din unitatea de învăţământ;
j) controlează periodic parcurgerea programei şi evaluarea ritmică a copiilor, solicitând rapoarte sintetice din partea comisiei metodice;
k) aprobă reduceri de taxe pentru copiii defavorizaţi;
l) propune spre aprobare proiectul planului anual de venituri şi cheltuieli, întocmit de director şi contabil, pe baza solicitării comisiei metodice şi ale compartimentelor funcţionale;
m) hotărăşte strategia de realizare şi gestionare  a resurselor financiare extrabugetare conform legislaţiei în vigoare;
o) acordă avizul  pentru participarea la examenele de grade didactice;
p) propune modalităţi de stimulare a personalului didactic;
r) stabileşte structura şi numărul posturilor pentru personalul didactic auxiliar, pe baza criteriilor de normare  elaborate de Ministerul Educaţiei Naționale, pentru fiecare categorie de personal;
s) aprobă strategia de dezvoltare a resurselor umane la nivelul grădiniţei;
t) validează raportul general privind starea şi calitatea învăţământului din grădiniţă şi promovează măsuri ameliorative conform legislaţiei în vigoare;
(1) Consiliului de administraţie al grădiniţei este format , potrivit legii din 5-7 membri;
(2) personalul didactic de predare care face parte din consiliul de administraţie, este ales de consiliul profesoral, la propunerea directorului sau a celorlalţi membri ai acestuia, din cadrele didactice care au calităţi manageriale şi performanţe deosebite;
(3) preşedintele consiliului de administraţie este directorul unităţii de învăţământ;
(4) la şedinţele consiliului de administraţie pot participa ca invitaţi cadre didactice care îşi desfăşoară activitatea în grădiniţă, părinţii sau colaboratori;
(5) preşedintele consiliului de administraţie invită, în scris, cu 48 de ore înainte de data şedinţei, membrii consiliului de administraţie şi observatorii, care nu fac parte din personalul grădiniţei.
(6) preşedintele consiliului de administraţie numeşte, prin decizie, secretarul consiliului de administraţie, care are atribuţia de a redacta vizibil şi inteligibil procesele-verbale ale şedinţelor consiliului de administraţie.
(7) la sfârşitul fiecărei şedinţe a  consiliului de administraţie, toţi membrii şi invitaţii, dacă există, au obligaţia să semneze procesul verbal încheiat cu această ocazie. Preşedintele consiliului de administraţie răspunde de acest lucru. Lipsa cvorumului de semnături anulează valabilitatea, punerea în aplicare a hotărârilor şedinţei respective.
(8) Procesele-verbale se scriu în ,,Registrul de procese-verbale ale consiliului profesoral”, care se înregistrează în unitatea de învăţământ pentru a deveni document oficial, se leagă şi se numerotează. Pe ultima foaie, directorul unităţii de învăţământ ştampilează se semnează pentru autentificarea numărului paginilor şi a registrului.
(9) Registrul de procese-verbale ale consiliului profesoral,este însoţit, în mod obligatoriu, de dosarul care conţine anexele proceselor-verbale (rapoarte, programe, informări, tabele, liste, solicitări, memorii, sesizări, etc.).Cele două documente oficiale, registrul şi dosarul, se păstrează într-un fişier securizat, ale cărui chei se găsesc la  directorul grădiniţei.
Consiliul de administraţie se întruneşte lunar, precum şi ori de câte ori consideră necesar directorul sau o treime din membrii acestuia şi este legal constituit în prezenţa a cel puţin 2/3 din numărul membrilor săi. Consiliul de administraţie este convocat şi la solicitarea a jumătate plus unu din membrii consiliului reprezentativ al părinţilor.
Hotărârile consiliului de administraţie se iau prin vot, cu jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi.
ART. 7. COMISIA METODICA
Este formată din toate cadrele didactice din unitate.
  • Istrate-Ștefănescu Adriana
  • Nastasă Anca-Mihaela
  • Tamaș Maria
  • Anton Maria
  • Petruț Maria
  • Husariu Monica
  • Molner Blandiana-Eulalia
  • Constantin Ana-Maria
  • Vespan Alexandra-Maria
  • Cadaru Adina-Cristina
  • Chelmuș Corina-Elena
ART. 8. ATRIBUTIILE COMISIEI METODICE
1. Evaluează propunerile pentru oferta educaţională a unităţii şi strategiile acesteia cuprinzând: finalităţi, resurse umane şi materiale, curriculum la decizia grădiniţei.
2. Elaborează programul de activităţi semestriale şi anuale.
3. Consiliază cadrele didactice în procesul de elaborare a proiectării didactice şi a planificării semestriale.
4. Elaborează instrumente de evaluare.
5. Analizează periodic performanţele obţinute de copii şi cadre didactice pe linia formării şi dezvoltării profesionale.
6. Monitorizează parcurgerea ritmică a programei la fiecare grupă şi modul în care se realizează evaluarea continuă, evaluarea copiilor.
7. Organizează şi răspunde de participarea cadrelor didactice şi la alte activităţi metodico-ştiinţifice.
8. Responsabila comisiei metodice stabileşte atribuţiile fiecărui membru al comisiei.
9. Responsabila comisiei metodice şi directorul grădiniţei verifică materialele ce vor fi prezentate la activităţile metodico-ştiinţifice şi răspund de calitatea întocmirii lor.
10. Evaluarea activităţii fiecărui membru al comisiei se face de către responsabila comisiei metodice şi propune Consiliului de administraţie calificativele anuale ale acestora pe baza unui raport bine documentat.
11. Organizează activităţi de formare continuă şi de cercetare, acţiuni specifice; activităţi demonstrative, mese rotunde, schimburi de experienţă.
12. Responsabila comisiei metodice asigură consilierea personalului didactic de predare, cu precădere.
13. Elaborează informări semestriale sau la cererea directorului asupra activităţii comisiei metodice, pe care le prezintă în Consiliul profesoral.
14. Implementează şi ameliorează standardele de calitate specifice.
15.Responsabila comisiei metodice răspunde în faţa directorului şi a inspectorului de specialitate  de activitatea membrilor săi.
16. Responsabila comisiei metodice are obligaţia de a participa la toate acţiunile iniţiate de director.
17. Şedinţele comisiei metodice se ţin lunar după o tematică aprobată de directorul unităţii de învăţământ, sau ori de cate ori directorul sau membrii comisiei consideră că este necesar.

ART. 9. CONSILIU PENTRU CURRICULUM
- Consiliul pentru curriculum este compus din educatoare, directorul grădiniţei. Preşedintele consiliului este directorul.
  • Istrate-Ștefănescu Adriana
  • Toate cadrele didactice
Consiliul pentru curriculum elaborează:
a. oferta curriculară a unităţii
b. metodologia de aplicare a activităţilor
c. programe şi planuri anuale şi semestriale.
- Documentele elaborate sunt supuse aprobării Consiliului profesoral şi inspectorilor de specialitate.
- Consiliul pentru curriculum are în subordine următoarele comisii:
a. Comisia metodică
b. Comisia pentru evaluarea calităţii.
- Comisiile se constituie anual (Consiliul de administraţie putând decide formarea şi a altor comisii, iar şefii comisiilor sunt numiţi tot de acest consiliu).

ART. 10. COMISIA PENTRU EVALUAREA ŞI ASIGURAREA CALITĂŢII
În baza metodologiei elaborate de MECTS, grădiniţa elaborează şi adoptă propria strategie şi propriul regulament de funcţionare al comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii.
Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii este formată din 5 membri:
Tamas Maria - responsabil
1.      membru – Nastasă Anca – Mihaela – secretar
2.      membru – Anton Maria – educatoare
3.      membru- Husariu Monica - educatoare
4.      membru – Pr. Eduard – Mihai Coșa - reprezentantul local
5.      membru – Cristea Ana-Maria - reprezentantul părinților
Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii are următoarele atribuţii:
a. elaborează anual un raport de evaluare internă privind calitatea educaţiei în grădiniţă pe baza căruia directorul elaborează raportul general privind starea şi calitatea învăţământului din unitate. Raportul este pus la dispoziţia evaluatorului extern.
b. elaborează propuneri de îmbunătăţire a calităţii educaţiei.
c. cooperează cu agenţia română specializată pentru asigurarea calităţii, cu alte agenţii şi organisme abilitate sau instituţii similare din ţară potrivit legii.

ART. 11. COMISIA DE ACTIVITĂŢI  EXTRACURRICULARE
Componenţa comisiei este stabilită de Consiliul de administraţie. Pe grupe şi pe tipuri de activităţi se alege câte un responsabil:
Nastasă Anca- Mihaela –responsabil
Tamaș Maria
Anton Maria
Istrate-Ştefănescu Adriana
Husariu Monica
Comisia are următoarele atribuţii:
* centralizează toate activităţile extracurriculare desfăşurate la nivelul grădiniţei,
* propune activităţi pentru petrecerea timpului liber (teatru de păpuşi, circ, excursii, festivaluri, spectacole);
* coordonează pregătirea şi desfăşurarea serbărilor;

ART. 12. OBIECTIVELE CONSILIULUI GRUPEI
- Armonizarea cerinţelor educative ale educatoarei cu solicitările copiilor şi ale părinţilor.
- Evaluarea progresului copiilor.
- Stabilirea modalităţilor de sprijin a copiilor cu cerinţe educative speciale.
- Organizarea unor activităţi suplimentare pentru copiii ce manifestă aptitudini speciale.

ART. 13. ATRIBUTIILE CONSILIULUI GRUPEI
- Analizează semestrial progresele şi comportamentul fiecărui copil.
-  Analizează volumul de cunoştinţe , priceperi şi deprinderi şi ia măsuri privind desfăşurarea unor activităţi specifice nivelului de vârstă şi intereselor manifestate de către copii şi părinţi.
- Stabileşte măsuri de asistenţă educaţională atât pentru copiii cu probleme de învăţare sau de comportament, cât şi pentru copiii cu rezultate deosebite.
- Propune recompense pentru copiii cu rezultate deosebite.
- Participă la întâlnirile cu părinţii  şi copiii cel puţin o dată pe semestru sau ori de câte ori este necesar.
- Elaborează semestrial aprecieri sintetice despre progresul şcolar şi comportamentul fiecărui copil şi informează în scris părintele.

CAP. 4. DISPOZIŢII GENERALE
* Părinţii sau tutorii legali au dreptul şi obligaţia de a colabora cu unitatea de învăţământ  în vederea realizării obiectivelor educaţionale.
* Părinţii sau tutorii legali au obligaţia ca cel puţin o dată pe lună să ia legătura cu educatoarea  pentru a cunoaşte evoluţia copilului.
* Părinţii sau tutorii legali au obligaţia conform legii să asigure frecvenţa copilului după înscrierea lui la grădiniţă şi să prezinte documentele care atestă absenţa copilului pe motive medicale.

ART. 1. COMITETUL DE PĂRINŢI AL GRUPEI
1. Comitetul de părinţi al grupei se alege în fiecare an în adunarea generală a părinţilor copiilor grupei, convocată de educatoare, care prezidează şedinţa.
2. Convocarea adunării generale pentru alegerea comitetului de părinţi pe grupe are loc în primele 30 de zile de la începerea cursurilor anului şcolar.
3. Comitetul de părinţi al grupei se compune din 3 persoane: un preşedinte şi doi membri.
4. Educatoarea grupei convoacă adunarea generală a părinţilor la începutul fiecărui semestru şi la încheierea anului şcolar. De asemenea, educatoarele sau preşedintele comitetului de părinţi poate convoca adunarea generală cu părinţii ori de câte ori este necesar.
5. Comitetul de părinţi al grupei reprezintă interesele părinţilor şi copiilor în adunarea generală a părinţilor la nivelul grădiniţei, în consiliul reprezentativ al părinţilor, în Consiliul profesoral şi în Consiliul grupei.


ART. 2. ATRIBUŢIILE COMITETULUI DE PĂRINŢI AL GRUPEI
1. Ajută educatoarea(le) în activitatea de cuprindere a tuturor copiilor de vârstă preşcolară în grădiniţă şi la îmbunătăţirea frecvenţei acestora.
2. Sprijină grădiniţa si educatoarele in activitatea de consiliere si de integrare a copiilor in cadrul grupei.
3. Sprijină educatoarele in desfăşurarea unor activităţi extraşcolare.
4. Au iniţiative si se implica in îmbunătăţirea condiţiilor de studiu ale copiilor din grupa.
5. Atrag persoane fizice sau juridice care prin contribuţii financiare sau materiale, susţin programe de modernizare a activităţii educative si a bazei materiale din grupa si din grădiniţa.
6. Sprijină conducerea grădiniţei şi pe educatoare in întreţinerea, dezvoltarea si modernizarea bazei materiale a grupei şi a grădiniţei.
7. Comitetul de părinţi tine legătura cu grădiniţa prin educatoarele grupei
8. Comitetul de părinţi al grupei poate  propune in adunarea generala daca se considera necesar, o suma minima prin care părinţii copiilor grupei sa contribuie la  întreţinerea, dezvoltarea si modernizarea bazei materiale a grupei si a grădiniţei.
9. Contribuţia personala nu este obligatorie iar neachitarea acesteia nu poate limita in nici un caz drepturile prevăzute de către prevederile legale in vigoare.
10. Contribuţia părinţilor se colectează si se administrează numai de către comitetul de părinţi fără implicarea cadrelor didactice.
11. Este interzisa implicarea copiilor in strângerea fondurilor.
12. Educatoarei ii este interzis sa opereze cu aceste fonduri.
13. Fondurile băneşti ale comitetului de părinţi se cheltuiesc la iniţiative acestora sau ca urmare a propunerii educatoarei sau a directorului însoţit de către comitet.
14. Sponsorizarea clasei sau a unităţii nu atrage după sine drepturi in plus pentru anumiţi copii.

ART. 3. CONSILIUL REPREZENTATIV AL PĂRINŢILOR
La nivelul grădiniţei funcţionează Consiliul reprezentativ al părinţilor.
1. Consiliul reprezentativ al părinţilor este compus din preşedinţii comitetelor de părinţi pe grupe.
2. Consiliul reprezentativ al părinţilor îşi desemnează reprezentanţii săi în organismele de conducere ale grădiniţei.
3. Consiliul reprezentativ al părinţilor se organizează şi funcţionează în conformitate cu legislaţia în vigoare.

ART. 4. ATRIBUTIILE CONSILIULUI REPREZENTATIV AL PĂRINŢILOR
1. Susţine grădiniţa în activitatea de consiliere şi integrare a copiilor în colectivitate .
2. Propune masuri pentru creşterea calităţii activităţii în domeniile: parteneriate cu alte unităţi de învăţământ, activităţi extracurriculare,colaborarea cu alţi parteneri educaţionali.
3. Propune grădiniţei discipline şi domenii care să se studieze pentru curriculum la decizia grădiniţei.
4. Identifică surse de finanţare extrabugetare şi propune Consiliului de administraţie al grădiniţei măsuri de folosire a acestora.
5. Sprijină parteneriatele educaţionale.
6. Se preocupă de consilierea , promovarea şi cunoaşterea tradiţiilor culturale specifice poporului român.
7. Susţin grădiniţa în organizarea şi desfăşurarea unor serbări, concursuri, etc.
8. Susţin conducerea grădiniţei în organizarea şi desfăşurarea de consultaţii cu părinţii pe teme educaţionale.
9. Colaborează cu Comisiile de ocrotire a minorilor în vederea soluţionării cazurilor  în care copiii au nevoie de ocrotire.
10. Sprijină conducerea grădiniţei în întreţinerea şi modernizarea bazei materiale.
11. Are iniţiative şi se implică în acţiuni de îmbunătăţire a calităţii vieţii şi a activităţii copiilor din grădiniţă.
12. Consiliul reprezentativ al părinţilor pot atrage surse extrabugetare , constând în contribuţii, donaţii, sponsorizări venind din partea unor persoane fizice sau juridice din ţară sau din străinătate care vor fi utilizate pentru:
~ întreţinerea şi modernizarea patrimoniului grădiniţei;
~ acordarea de premii cu ocazia desfăşurării diferitelor concursuri, la sfârşit de an şcolar sau la terminarea grădiniţei;
~ sprijină finanţarea unor activităţi extracurriculare, parteneriate şi programe educaţionale;
~ acorda sprijin copiilor care provin din familii cu situaţie materială precară;
~ alte activităţi care privesc bunul mers al grădiniţei sau care sunt aprobate de adunarea generală a părinţilor.
13. Personalul didactic nu operează cu aceste fonduri.
14. Fondurile colectate se cheltuiesc numai prin decizia Consiliului de administraţie al grădiniţei.


CAP. 4. EVALUAREA REZULTATELOR COPIILOR
1. Evaluarea rezultatelor copiilor se realizează ritmic, pe tot parcursul anului şcolar.
2. Fiecare semestru cuprinde perioade de evaluare iniţială, consolidare şi de evaluare finală a competenţelor dobândite de copii. În aceasta perioadă se urmăreşte:
a)  ameliorarea rezultatelor procesului de predare-învăţare.
b) stimularea copiilor cu ritm mai lent de învăţare, sau cu dificultăţi în dobândirea cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor şi în formarea, în perspectivă a unor atitudini.
c)  fixarea şi sistematizarea cunoştinţelor;
d) stimularea copiilor capabili de performanţe prin activităţi desfăşurate individual, pe grupuri mici, sau în activităţii organizate opţional;
e) pe parcursul anului şcolar se realizează următoarele tipuri de evaluări: iniţiale, continue şi finale.
3. Instrumentele de evaluare se stabilesc în funcţie de vârsta şi de particularităţile individuale ale copiilor şi de specificul fiecărei categorii de activitate. Acestea pot fi:
a) Discuţii libere
b) Probe orale/scrise
c) probe docimologice
d) Teste standard
e) Portofolii
f) Observaţia curentă a educatoarei
g) serbări
h) organizarea unor expoziţii;
i)  participarea la diferite concursuri
j) desfăşurarea  unor activităţi demonstrative, cu conţinut integrat;
k) Alte instrumente stabilite de comisiile metodice şi aprobate de directorul grădiniţei elaborate de M.E.C. sau I.S.J. Bacău
4. Rezultatele evaluărilor se compară numai cu performanţele anterioare ale copiilor
5. Progresul realizat de copii se comunică părinţilor acestora.
6. La sfârşitul fiecărei grupe  şi după evaluările iniţiale de la începutul anului şcolar educatoarele au obligaţia să  întocmească o caracterizare a grupei.
7. La sfârşitul grupei pregătitoare educatoarea întocmeşte fişa psihopedagogică a fiecărui copil şi specifică dacă acesta are formată aptitudinea de şcolaritate pentru integrarea în clasa I şi preîntâmpinarea abandonului şcolar.
8. Pentru grupele mari şi pregătitoare se stabileşte progresul copilului pentru fiecare categorie de activitate pe baza următoarelor criterii:
a) progresul sau regresul performanţelor copilului în conformitate cu obiectivele programei , particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor;
b) raportul efort-performanţă realizată;
c) creşterea sau descreşterea motivaţiei şi interesului pentru învăţare;
d) realizarea unor sarcini din programul suplimentar de pregătire compensatorie sau recuperatorie stabilite de către educatoare şi care au fost aduse la cunoştinţa părinţilor.

CAP. 5. PERSONALUL DIDACTIC ŞI NEDIDACTIC

Nr. crt.
NUMELE ŞI PRENUMELE
FUNCŢIA
OBSERVAŢII

Istrate-Ștefănescu Adriana

Director



Nastasă Anca-Mihaela
Educatoare
Secretară


Tamaș Maria
Educatoare



Anton Maria
Educatoare



Petruț Tereza
Educatoare


Molner Blandiana-Eulalia
Educatoare


Husariu Monica
Educatoare


Constantin Ana-Maria
Educatoare


Vespan Alexandra-Maria
Educatoare


Cadaru Adina-Cristina
Educatoare


Chelmuș Corina-Elena
Educatoare


Ciuraru Angelica
Administrator


Ivan Elena
Contabil


Petruțu Irina
Asistentă medicală


Alecu Celestina
Asistentă medicală


Comoraşu Liberta Ema
Bucătăreasă



Bucătăreasă


Farcaș Ana
Îngrijitoare 


Dorin Elena
Îngrijitoare 


CAP. 7. COPII PREŞCOLARI
ART. 1. DOBÂNDIREA CALITĂŢII DE PREŞCOLAR
1. Copiii în vârstă de 3-6 ani indiferent de sex, rasă, religie, naţionalitate care este înscris în grădiniţa noastră care participă la activităţile organizate de aceasta are calitatea de preşcolar.
2. În grădiniţa noastră calitatea de preşcolar se dobândeşte în urma solicitării scrise a părinţilor sau a tutorilor legali către grădiniţă. Părintele sau  tutorii legali au dreptul de a alege activităţile opţionale la care să participe copilul.
3. Copiii care au împlinit vârsta trecerii într-o altă grupă sunt menţinuţi în evidenta grădiniţei pe baza cererii de rescriere a acestora la sfârşitul fiecărui an şcolar pentru anul şcolar.

ART. 2. EXERCITAREA CALITĂŢII DE PREŞCOLAR
1. Calitatea de preşcolar se exercită prin frecventarea cursurilor şi prin participarea la toate activităţile existente în programul fiecărei grădiniţe.
2. Evidenta prezenţei fiecărui copil se face de către educatoare în catalogul grupei, zilnic.
3. Absenţele datorate îmbolnăvirii copiilor precum şi perioadele concediului de odihnă al părinţilor se consideră motivate.
Motivarea absenţelor se face pe baza următoarelor acte:
~ adeverinţa eliberată de medicul de familie;
~ adeverinţa de concediu de la locul de muncă a părintelui;
~ părintele/tutorele legal are obligaţia de a prezenta educatoarei şi directorului acte justificative ale absenţei copilului;
~ actele pe baza cărora se face motivarea absenţelor vor fi prezentate in termen de 2 zile de la reluarea activităţii copilului şi vor fi păstrate pe tot parcursul anului şcolar.
4. Dacă copilul preşcolar lipseşte 2 săptămâni  consecutive fără a face dovada motivării absenţelor este scos din evidenta grădiniţei.

ART. 3. DREPTURILE COPIILOR
1. Copiii înscrişi în grădiniţă beneficiază de toate drepturile constituţionale.
2. Nici o activitate organizată în grădiniţă nu poate leza demnitatea sau    personalitatea copiilor.
3.Copiii preşcolari beneficiază de condiţii materiale şi igienico-sanitare în conformitate cu prevederile legii.        
4 Rechizitele necesare preşcolarilor sunt procurate de către părinţi la solicitarea educatoarelor.
6.  Copiii  beneficiază de mijloace de învăţământ moderne, baza materială la standarde occidentale prin eforturile făcute de către congregaţia care patronează grădiniţa.
7. La activităţile extracurriculare copiii au dreptul la bilete cu preţuri reduse la spectacole, muzee, manifestări culturale.
8. Copiii preşcolari au dreptul să fie motivaţi şi să primească recompense pentru rezultatele obţinute la activităţile şcolare şi extracurriculare.
9. Copiii au dreptul să participe la activităţile opţionale pentru care manifestă interes.

ART. 4. RECOMPENSAREA COPIILOR
1.Copiii care obţin rezultate remarcabile la activităţi şi se disting prin comportament exemplar pot primi următoarele recompense:
-  evidenţierea în faţa grupei;
- evidenţierea de către director în fata colegilor de grădiniţă sau în faţa consiliului profesoral;
-  comunicarea scrisă sau verbală adresată părinţilor, cu menţionarea faptelor deosebite pentru care copilul a fost evidenţiat;
-  recompense materiale acordate de sponsori, părinţi, agenţi economici;
Diplome de cel mai bun: povestitor, recitator, desenator etc.
ART. 5. TRANSFERUL COPIILOR
1. Copiii preşcolari au dreptul sa se transfere de la o grădiniţa la alta la cererea părintelui (tutorelui legal), în limita locurilor disponibile , cu acordul celor două unităţi, pe baza de adeverinţă de transfer.
2. Transferul copiilor se poate face in următoarele condiţii:
- schimbarea domiciliului părinţilor
- schimbarea locului de muncă al părinţilor ;
- probleme familiale sau sociale;
ART. 6. ÎNCETAREA ACTIVITĂŢII DE PREŞCOLAR
Calitatea de preşcolar încetează în următoarele condiţii:
- la absolvirea grădiniţei;
- in cazul abandonului grădiniţei;
- la crearea scrisă a părinţilor;
- în cazul în care copilul nu se prezintă la cursuri în termen de 10 de zile de la începutul lor fără să justifice absenţa.

ART. 7. COMITETUL DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ
- Este constituit şi funcţionează în conformitate cu Legea 90/1996 privind normele generale de protecţie a muncii.
- Comisia de protecţia muncii are următoarea componenţă:
  • Dior Bernaveta
  • Luca Maria
  • Potoschi Daniela 
- Componenţa comisiei se stabileşte la fiecare început de an şcolar şi este coordonată de un preşedinte desemnat de Consiliul de administraţie.
- Atribuţiile Comisiei de protecţia muncii constau în:
= elaborarea normelor de protecţia muncii pe diferite compartimente şi activităţi ţinând cont de riscurile şi accidentele ce pot interveni;
= organizarea instructajelor de protecţia muncii pe activităţi (la fiecare 6 luni);
= efectuarea instructajelor de protecţia muncii pentru activităţile extracurriculare (de conducătorii activităţilor);
= elaborarea de materiale informative cu privire la riscurile de accidente ce pot apărea în grădiniţă şi în afara ei
= asigurarea condiţiilor normale de desfăşurare a activităţilor grădiniţei în colaborare cu administraţia.
Comisia de protecţia muncii se întruneşte semestrial şi ori de câte ori este nevoie.

ART. 8. COMISIA DE PREVENIRE ŞI STINGERE A INCENDIILOR
Este formată din:
Presedinte- Director Istrate-Ștefănescu Adriana
Membru- Administrator Ciuraru Angelica
Membru- Marcoci Loredana
Atribuţiile Comisiei PSI sunt:
- organizează activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor prin plan anual de muncă;
- urmăreşte realizarea acţiunilor stabilite şi prezintă periodic normele şi sarcinile de prevenire şi stingere ce revin personalului precum şi consecinţele diferitelor manifestări de neglijenţă şi nepăsare;
- întocmeşte necesarul de mijloace şi materiale pentru PSI şi solicită conducătorului de unitate fondurile necesare;
- difuzează în sălile de grupă planurile de evacuare în caz de incendiu şi normele de comportare în caz de incendiu;
- elaborează materiale informative şi de documentare care să fie utilizate de personalul unităţii în activitatea de prevenire a incendiilor.

CAP. 9. RECOMPENSE, DISTINCŢII, PREMII
ART. 1. Norme privind recompensele şi transferul copiilor
Copiii vor fi recompensaţi necondiţionat cu buline, cărţi, diplome pentru fapte demne de urmat.
Transferul copiilor de la o grădiniţă la alta se face la cererea părinţilor cu acordul celor două grădiniţe (directori), în limita locurilor planificate.
ART. 2. Recompensele, distincţiile, premiile pentru persoanele care îşi îndeplinesc în cele mai bune condiţii sarcinile ce le revin sunt:
-  trepte sau grade la retribuţia tarifară in conformitate cu prevederile legale;
-  premii din fondurile de premiere, semestrial sau cel anual;

CAP. 10. ACTIVITĂŢI ADMINISTRATIVE
Crearea condiţiilor igienico-sanitare necesare, asigurarea modernizării bazei tehnico-materiale – recondiţionarea lor.

CAP. 11. SANCŢIUNI
ART. 1. Încălcarea cu vinovăţie a obligaţiilor de muncă, inclusiv a normelor de comportare a salariaţilor constituie abatere disciplinară şi se sancţionează indiferent de funcţia pe care o are persoana care a săvârşit-o. Sancţiunile vor fi în conformitate cu Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic şi Codul muncii.
ART. 2. Sancţiuni disciplinare care se pot aplica personalului didactic în raport cu gravitatea abaterilor sunt:
- observaţie scrisă
- avertisment
- diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu îndemnizaţia de conducere, cu până la 15% pe o perioadă de 1 – 6 luni;
- suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare sau pentru obţinerea gradelor didactice;

CAP. 12. DISPOZIŢII FINALE
ART. 1. Competenţele, drepturile şi obligaţiile fiecărui salariat se respectă în mod obligatoriu în instituţia de învăţământ unde acesta îşi desfăşoară activitatea, indiferent de categoria socio-profesională pe care o reprezintă.
ART. 2. Directorul, ca manager, răspunde de organizarea şi coordonarea întregii activităţi din grădiniţă.
Pentru buna îndeplinire a acestor răspunderi, directorul delegă sarcini pe sectoare de activitate membrilor Consiliului de administraţie care vor întocmi rapoarte periodice.
Directorul reprezintă unitatea de învăţământ în relaţia cu Inspectoratul şcolar judeţean, comunitatea locală şi cu alţi factori necesari.
ART. 3. Prezentul regulament intră în vigoare la data aprobării lui de către Consiliul de administraţie al grădiniţei.
ART. 4. Toate dispoziţiile din regulamentele anterioare care contravin prezentului regulament îşi încetează aplicabilitatea.
ART. 5. Prezentul regulament va fi adus la cunoştinţa personalului didactic, administrativ, sanitar, copiilor şi părinţilor acestora în cel mult două săptămâni de la redactarea lui.

                                                                              DIRECTOR,
Istrate-Ștefănescu Adriana

CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE,
Istrate-Ștefănescu Adriana
Nastasă Anca-Mihaela
Ciuraru Angelica




CONSILIUL PROFESORAL,
Istrate-Ștefănescu Adriana
Nastasă Anca-Mihaela
Tamaș Maria
Anton Maria
Petruț Tereza
Husariu Monica
Molner Blandiana-Eulalia
Constantin Ana-Maria
Vespan Alexandra-Maria
Cadaru Adina-Cristina
Chelmuș Corina-Elena


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Grădiniţa „Roza Venerini”este un ambient de viaţă, de formare şi de cultură care se inspiră din marile valori ale vieţii.

Activităţile la grupe sunt desfăşurate respectând  Curriculumul pentru educație timpurie  2019  ( https://www.edu.ro/sites/default/files/...